-

    A început să plouă. Stropi mari, înclinaţi perfect la 60 de grade, bat aerul într-un ritm perfect geometric. Îmi arunc din când în când privirea prin geamul murdar al trenului  la norii întunecaţi, după care revin şi mă reconectez la acţiunea cărtii. Omul oaie tocmai bate la uşă.

    La una din staţii, doi batrâni urcă. Unul din ei miroase îngrozitor a haine ude şi a leuştean . Par prinşi într-o discutie aprinsă. Omul oaie şi-a pus ceva de băut şi s-a aşezat comod pe fotoliu. Aşteaptă sa spun ceva. Tac, încercând să anticipez următoarea lui mişcare. Doar discuţia celor doi bătrâni taie spatiul dintre noi.

- Se pregăteste să ningă, spuse în timp ce îşi aprindea cu gesturi precise o ţigară din pachetul pe care îl scoase dintr-un buzunar interior al costumului de oaie.

- Aşa se pare, îl aprob resemnat.

- Odată ce va ninge  nu te vei mai putea întoarce. Şti asta, nu? Zăpada va  face coborarea de pe munte imposibilă. Până în martie, cand vremea se va indrepta, vei fi izolat aici.

Am înclinat din cap, lăsându-l să înţeleagă că eram conştient de asta.

- Poate în timpul ăsta o să te apuci de scris, asa cum de câţiva ani tot promiţi. Oricum altceva de făcut aici nu ai.